Home » Istorie » Arheologii au descoperit o mumie conservată remarcabil de bine

Arheologii au descoperit o mumie conservată remarcabil de bine

Publicat: 20.09.2018
Arheologii au descoperit mai multe mumii egiptene, inclusiv rămăşiţele unui individ conservat extrem de bine, într-un mormânt de-a lungul malului vestic al Nilului.

Cimitirul vechi de 2.500 de ani din Aswan, sudul Egiptului, era folosit cel mai probabil ca un loc comun de veci, conform declaraţiilor lui Abdel Moneim Saeed, directorul al departamentului de antichităţi din Aswan din cadrul Ministerului de Antichităţi.

Printre mumiile descoperite în acest loc este una conservată foarte bine, învelită în bandaje, pe care arheologii au găsit-o într-un sarcofag din gresie. Pe sarcofag nu există inscripţii, astfel că identitatea mumiei nu este (încă) cunoscută, scrie Live Science.

Trei alte morminte au fost descoperite lângă sarcofag. În acestea există vestigii ale unor picturi şi hieroglife, iar în prezent se încearcă descifrarea acestora.

Toate mormintele conţin rămăşiţele unor amulete realizate din faianţă, unele având forma zeilor egipteni, precum Anubis, zeul morţilor, cu forma capului de şacal (imaginea de mai jos).

Credit: Ministerul Egiptean de Antichităţi

Arheologii consideră că descoperirile datează din Perioada Târzie, 712 – 332 î.e.n. În acest timp, Egiptul era sub controlul puterilor străine, precum Regatul Kuş, aflat la sud de Egipt, Asiria şi Persia. Perioada s-a terminat când Alexandru cel Mare a cucerit Egiptul în 332 î.e.n.

Este neclar dacă cei îngropaţi erau membri ai acestui grup străin, dar cercetătorii egipteni speră să rezolve misterele în urma analizelor.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

O mumie egipteană a fost analizată în premieră cu un accelerator de particule, iar rezultatele sunt surprinzătoare

Mumie veche de 3.000 de ani descoperită într-un mormânt din Egipt

O mumie veche de un mileniu a fost descoperită în Peru. Se află într-o stare perfectă de conservare

Aceasta poate fi descoperirea anului în Egipt: mumii şi comori în stare aproape perfectă de conservare găsite în morminte vechi de 3.500 de ani

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum au ajutat Jocurile Olimpice la curățarea aerului din Paris?
Cum au ajutat Jocurile Olimpice la curățarea aerului din Paris?
Noul Model Y de la Tesla, lansat oficial în SUA, Canada și Europa
Noul Model Y de la Tesla, lansat oficial în SUA, Canada și Europa
Bryan Johnson, miliardarul care ar fi descoperit secretele longevității
Bryan Johnson, miliardarul care ar fi descoperit secretele longevității
Tinerii din Generația Z, tot mai atrași de criptomonede după întoarcerea lui Trump la Casa Albă
Tinerii din Generația Z, tot mai atrași de criptomonede după întoarcerea lui Trump la Casa Albă
IPhone-uri folosite, vândute cu mii de dolari doar pentru că au TikTok deja instalat
IPhone-uri folosite, vândute cu mii de dolari doar pentru că au TikTok deja instalat
Obiecte din tezaurul dacic al României, inclusiv coiful de la Coțofenești, furate dintr-un muzeu din Țările de Jos
Obiecte din tezaurul dacic al României, inclusiv coiful de la Coțofenești, furate dintr-un muzeu din Țările de Jos
O insulă „fantomă” care a apărut de nicăieri în Marea Caspică este pe cale să dispară din nou
O insulă „fantomă” care a apărut de nicăieri în Marea Caspică este pe cale să dispară din nou
Astrofizicienii au fotografiat pentru prima dată zeci de exocomete din jurul stelelor
Astrofizicienii au fotografiat pentru prima dată zeci de exocomete din jurul stelelor
Brațul uman continuă să dezvolte o arteră în plus. Iată la ce ne-ar putea folosi
Brațul uman continuă să dezvolte o arteră în plus. Iată la ce ne-ar putea folosi
Oamenii de știință au cuantificat pericolul din băuturile zaharoase, iar rezultatele sunt devastatoare
Oamenii de știință au cuantificat pericolul din băuturile zaharoase, iar rezultatele sunt devastatoare
Forme de relief gigantice din era glaciară, descoperite în adâncurile Mării Nordului
Forme de relief gigantice din era glaciară, descoperite în adâncurile Mării Nordului
De unde provin majoritatea blănurilor mari de urși din colecția lui Nicolae Ceaușescu?
De unde provin majoritatea blănurilor mari de urși din colecția lui Nicolae Ceaușescu?
Specia care trăiește peste 100 de ani și devine tot mai sănătoasă de la un an la altul
Specia care trăiește peste 100 de ani și devine tot mai sănătoasă de la un an la altul
Un bărbat paralizat a pilotat o dronă doar cu gândul, într-un experiment revoluționar
Un bărbat paralizat a pilotat o dronă doar cu gândul, într-un experiment revoluționar
Ce se întâmplă atunci când un supermarket începe să vândă bere?
Ce se întâmplă atunci când un supermarket începe să vândă bere?
Îmbătrânirea mai rapidă a creierului ar putea fi „moștenită” pe cale maternă
Îmbătrânirea mai rapidă a creierului ar putea fi „moștenită” pe cale maternă
De ce simțim uneori că „ne fug” genunchii?
De ce simțim uneori că „ne fug” genunchii?
Când are loc adevărata „paradă planetară”? Aliniere cu 7 planete din Sistemul Solar pe cerul nopții
Când are loc adevărata „paradă planetară”? Aliniere cu 7 planete din Sistemul Solar pe cerul nopții